Pentru apărarea copiilor noștri, cazul Romeo Mosoiu

Pentru apărarea copiilor noștri, cazul Romeo Mosoiu

Sursa: http://www.petitieonline.com/pentru_apararea_copiilor_nostri_cazul_romeo_mosoiu

    În atenția Domnilor Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației și Cercetării Științifice si Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătății

   Domnilor Miniștri,

   În urmă cu câteva zile a fost publicată o scrisoare deschisă prin care un număr de 13 ONG-uri cer demiterea Domnului Romeo Moșoiu din funcția de consilier al Ministrului Educației.

   În limbajul scrisorii se recurge adesea la artificii lexicale care inversează realitatea. Romeo Moșoiu este acuzat că ar avea „o agendă proprie”, că s-ar afla într-un „conflict de interese”, el fiind unul dintre liderii Asociației Părinților pentru Ora de Religie (APOR), descrisă de autorii scrisorii ca „ONG fundamentalist religios”. În realitate, Romeo Moșoiu nu reprezintă vreo grupare fanatică sau extremistă, care ar putea pune în pericol bunele moravuri sau ordinea de drept. El este creștin ortodox.

   Credința lui este aceeași cu cea mărturisită de 86,5% dintre cetățenii acestei țări. Iar punctele de vedere susținute de APOR în privința orei de religie au fost sprijinite de peste 90% dintre părinții de elevi din România, prin faptul că ei și-au înscris copiii la religie - nu numai ortodocșii, ci și catolicii, și protestanții, nu numai creștinii, ci și evreii și musulmanii. Dacă APOR și Romeo Moșoiu sunt „fundamentaliști”, atunci „fundamentaliști” sunt aproape toți părinții de elevi din România !

   În sine, folosirea termenului „fundamentalist” în acest context este profund lipsită de onestitate și decență. În vremuri în care religia creștină dă zilnic nenumărați martiri, chinuiți și omorâți în întreaga lume de guverne și organizații islamiste (sau comuniste), este monstruoasă folosirea aceluiași adjectiv, „fundamentalist”, pentru a descrie atât pe creștini, cât și pe demenții criminali de la ISIL și pe ayatollahii din Republica Islamică Iran.

   „Agenda” lui Romeo Moșoiu și APOR

    În controversa iscată de proiectul introducerii educației sexuale obligatorii în școli, Romeo Moșoiu și „fundamentalista APOR” nu au făcut altceva decât să afirme că e bine ca elevilor să li se transmită, inclusiv în acest domeniu, principiile morale care stau la baza Civilizației noastre.

   Agenda lui Romeo Moșoiu și a APOR este una cât se poate de transparentă, cunoscută public de peste 3000 de ani, în textul „Celor Zece Porunci”. Ea este însușită în prezent în lume de peste două miliarde de oameni și de peste 95% dintre cetățenii României. Dar chiar fără să facă apel la o credință religioasă, orice om de bun simț, cu atât mai mult dacă este părinte, înțelege de ce e bine ca elevii să fie îndemnați să-și amâne experiențele sexuale până când își vor putea asuma răspunderea unei familii.

   Orice om de bun-simț își dă seama cu ușurință că riscul real pentru elevi, în lumea în care trăim, nu este pudoarea excesivă sau ignoranța în privința felului cum sunt aduși pe lume copiii, ci dimpotrivă, riscul e ca ei să fie sexualizați mult prea timpuriu, să fie încurajați să experimenteze comportamente sexuale deosebit de riscante pentru sănătatea lor morală, psihică și fizică.

   Campania de atacuri împotriva lui Romeo Moșoiu și APOR inițiată de câteva ONG-uri și de câteva grupări susținute de organizația de Tineret a PSD (TSD), cu sprijinul mass media, a atins cote absurde. Moșoiu și APOR sunt acuzați de „tentativa de a interzice tinerilor să facă sex”, când, în realitate, lucrurile stau exact invers, este vorba de tentativa acestor ONG-uri de a interzice ca elevilor să li se menționeze măcar, la o eventuală oră de educație pentru sănătate, îndemnul la abstinență și argumente în sprijinul acesteia.

    Principiile morale conținute în Decalog, chiar dacă nu sunt urmate întocmai de toți membrii societății, reprezintă totuși un reper fundamental și un deziderat de care ar fi bine să se apropie cât mai mulți dintre aceștia. Dar de ce ar trebui interzisă menționarea acestora în școală ? Ce e rău sau "fundamentalist" dacă elevii vor fi încurajați să se concentreze mai mult pe învățătură, pe formarea caracterului, pe deprinderea unor meserii, amânându-și experimentările sexuale ? Ce e rău sau "fundamentalist" dacă mai mulți tineri vor întemeia familii fidele și monogame, bazate pe modelul de familie tradițională, așa cum au făcut-o părinții și bunicii lor ? Ce e rău sau "fundamentalist" dacă vor transmite acest model copiiilor lor ? De ce nu e voie nici măcar să se discute această posibilitate ? În urmă cu două luni, Senatul American a votat cu o majoritate covârșitoare (92-8) o creștere considerabilă a finanțării de la bugetul federal - 75 milioane $ - a programelor Abstinence Only Until Marriage, similare cu cele propuse de APOR.

    Cine sunt ONG-urile în chestiune, sau TSD și grupurile aferente, pentru a-și impune preferințele ideologice întregii societăți și a interzice orice opoziție față de acestea ? Se compară vreun ONG cu Biserica, din punctul de vedere al reprezentativității sociale, al legitimității morale sau istorice, sau al transparenței „agendei”? De ce întreaga societate ar trebui să se conformeze părerilor a 0.2% dintre cetățeni ? –la atât se ridică cifra ateilor declarați la recensământ.

    Conform Constituției, Statul român NU este un stat laic – și nici nu poate fi, pentru că Statul trebuie să se afle în slujba societății, iar dacă societatea, aproape în întregimea ei, are convingeri religioase, Statul nu poate impune societății politici contrare acestor convingeri.

Agenda celor 13 ONG-uri.

   Este inacceptabil limbajul agresiv și imperativ al ONG-urilor care fac presiuni pentru introducerea educației sexuale obligatorii în școli. Cu atât mai mult cu cât, în realitate, ele sunt acelea care promovează o agendă proprie, și încă una extremă. Nu este vorba doar de „revoluția sexuală”, ci și de promovarea susținută a homosexualității, și, în mod deosebit, de impunerea ideologiei genului - o invenție relativ recentă a marxismului cultural. Spre deosebire de marxismul clasic, a cărui aplicare a dus la eșecurile și crimele binecunoscute, marxismul cultural nu mai propovăduiește în primul rând o revoluție în domeniul economic, ci una încă și mai profundă, la nivelul instituției fundamentale a societății, familia, și la nivel antropologic, contestând legile firii. Teoria genului susține că rolurile de „bărbat” și „femeie” sunt „constructuri culturale stereotipe” impuse de „societatea opresivă” - așadar ar trebui combătute ! - , că natura, sexul biologic, nu contează, că fiecare poate alege dacă să fie bărbat sau femeie, sau se poate oricând răzgândi și trece la rolul opus, în orice moment.https://www.cla.purdue.edu/english/theory/genderandsex/modules/butlergendersex.html

   Nu e doar o discuție abstractă. Promotorii acestei agende au trecut deja la compunerea de povești gender pentru copii, chiar de la vârsta de grădiniță, pentru a-i forma de mici fără referințe la rolurile tatălui și mamei în familie. Aceste cuvinte sunt scoase din vocabularul oficial, în mai multe țări fiind înlocuite deja și în documente prin termeni ca: „părinte 1”, „părinte 2”. Atât de radicală este ofensiva promovată de aceste ONG-uri, și atât de puțin transparentă este agenda acestora. Pe paginile lor de internet se găsesc nenumărate referințe la ideologia genului, dar publicul larg nu are acces la informații complete cu privire la amploarea implicațiilor acesteia.

    În mod evident, este vorba de o minoritate nereprezentativă, care se crede „luminată”, „progresistă”, și încearcă să-și impună majorității propria agendă ideologică, fără să-și asume pe față obiectivele și toate consecințele urmărite, ocolind mecanismele democratice, împotriva voinței majorității și împotriva Constituției, încearcând să intimideze, prin agresivitate, atacuri la persoană și artificii de limbaj.

     Se ocolește, chiar se împiedică dezbaterea publică – prin campanii de stigmatizare și ridiculizare împotriva oricui are o părere diferită. Se invocă recomandări ONU și alte documente internaționale, a căror adoptare nu a făcut niciodată obiectul vreunei discuții sau vreunei alegeri în România. Se invocă argumente pseudo-științifice sau autoritatea de „experți” a activiștilor ONG-urilor în chestiune. Se încearcă astfel impunerea unei agende care nu a fost niciodată expusă deschis societății românești.

    Este agenda unei minorități de tip leninist, conștientă de faptul că majoritatea zdrobitoare a societății, în fața unei asemenea opțiuni, ar refuza să o accepte.

    Articolul 4. (1) din Constituția României spune că: „Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.” Dar unitatea și solidaritatea poporului român au la bază referințe morale și culturale comune, care permit membrilor săi să aibă încredere unii în ceilalți și să constituie o comunitate. Iar aceste referințe comune provin din religie, nu din marxismul cultural și ideologia genului.

Riscuri pentru societatea românească

   În măsura în care demersurile celor 13 ONG-uri ar reuși, societatea românească ar fi în întregime reinventată (mai precis, aruncată în aer, printr-un experiment de inginerie socială pe cât de radical pe atât de iresponsabil), fără informarea sau acceptul ei. Iar toți cei care se opun unor astfel de proiecte - cel puțin deocamdată, majoritatea covârșitoare a cetățenilor - ar fi împinși în afara dezbaterii publice, și și-ar vedea convingerile batjocorite și excluse din spațiul public.

    Prin artificii administrative sau juridice, prin formule anume ticluite, strecurate în legislație pe ușa din dos, fără vreo discuție asupra proiectului, prin campanii agresive în presă, perspectiva împărtășită de majoritatea populației ar fi scoasă din spectrul considerat acceptabil, în locul ei fiind proclamate drept mainstream tot felul de deviații.

    O altă consecință gravă ar putea fi recursul mai multor cetățeni la grupuscule extremiste și antisistem – care altfel, așa cum s-a dovedit până acum, nu au multe șanse de a obține sprijin popular în România. Astfel de grupuri există în țara noastră, dar au în prezent o popularitate infimă în societate, care rămâne atașată țărilor Lumii Libere cu care suntem aliați, și își exprimă constant orientarea pro-occidentală. Riscul nu trebuie însă neglijat, mai ales în contextul războiului hibrid dus de Rusia, prin agenți de influență, în țările care constituie ținte pentru planurile sale agresive. Pentru că într-o situație de exasperare, văzând că principiile creștine nu sunt susținute în realitate nici de instituții, nici de clasa politică, mulți cetățeni ar putea să se lase tentați de grupuri antidemocratice, antioccidentale, care fac propagandă în sprijinul politicii neoimperiale a lui Putin, sub pretextul „apărării ortodoxiei, apărării valorilor creștine împotriva Occidentului decandent” – așa cum s-a întâmplat deja în alte țări europene.

    Implicațiile geo-politice și cele privind securitatea și viitorul României în cazul unei astfel de mutații la nivelul opiniei publice ar putea fi extrem de grave.

    În orice caz, un rezultat direct al excluderii principiilor morale ale Decalogului din învățământ va fi accentuarea tuturor patologiilor pe care „educația sexuală obligatorie în școli”, așa cum e propusă de cele câteva ONG-uri, pretinde că o previne ; vor fi și mai multe sarcini în rândul minorelor, vor fi și mai multe cazuri de boli cu transmitere sexuală, și mai multe violuri comise de minori, și mai multe familii dezmembrate, divorțuri, avorturi – cu tot ce implică acestea pentru viitorul societății românești. Și aceasta s-a întâmplat deja în alte țări.

Drepturile lui Romeo Moșoiu. Drepturile părinților

    Amintim că prin articolele 29 și 30 din Constituția României, lui Romeo Moșoiu i se garantează libertatea de conștiință și libertatea de exprimare. Demiterea lui pe motiv că are o anumită credință religioasă și se conduce după preceptele acesteia ar constitui o gravă încălcare a Constituției și a drepturilor omului.

    Demiterea lui Romeo Moșoiu ar constitui un semnal pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor României, care împărtășesc convingerile lui, că anumite funcții în aparatul guvernamental stat nu le pot fi accesibile, că majoritatea covârșitoare a românilor trebuie discriminați și excluși de la postul de consilier al Ministrului Educației, în afară de cazul când se dezic de - sau își ascund cu grijă - convingerile respective, manifestând oficial convingeri contrare. Astfel, s-ar încălca în mod evident art. 29. (1) din Constituția României, care spune : „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”. Mesajul transmis majorității cetățenilor ar fi că la acea funcție nu pot avea acces decât adepții câtorva ONG-uri bine alese.

    Tot Constituția României, la art. 29. (9), prevede : Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Deasemenea, în Protocolul 1 art. 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului se prevede : „Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.”

    Excluderea informației referitoare la abstinență și fidelitate din conținutul cursului de educație sexuală este o negare gravă a dreptului părinților de a-și educa copiii conform convingerilor lor filozofice și religioase. Asociațiile de părinți ar trebui consultate în redactarea proiectului normativ de introducere a acestor cursuri în școlile publice. Ele ar trebui să aibă în mod real un cuvânt de spus în această chestiune. Ar trebui să existe posibilitatea ca părinții să-și poată retrage copiii de la acest curs, în cazul în care conținutul și maniera de predare sunt contrare dreptului părinților la respectarea convingerilor lor filozofice și religioase în cadrul educației școlare, sau dacă informația primită de elevi îndeamnă la un comportament sexual determinat, la experimentarea sexuală precoce, la practici periculoase, sau dacă această informație pune sub semnul întrebării educația sexuală pe care aceștia o primesc de la părinții lor.

    Articolul 26 al Declarației Universale a Drepturilor Omului prevede că „Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori”. Nu Statul, nu UE, nu ONU, nu „experții”, nu o mână de ONG-uri. Părinții.

   Domnilor Miniștri, vă cerem să respectați credința declarată de majoritatea românilor – pe care, de altfel, și candidații partidelor susținătoare ale guvernul din care faceți parte, în frunte cu PSD, au mărturisit-o în campania electorală. Vă amintim că, acum câteva luni, peste 90% dintre părinți și-au înscris copiii la religie afirmându-și astfel dorința ca noile generații să fie informate la școală cu privire la fundamentul religios și cultural al Civilizației în care trăiesc, inclusiv cu privire la preceptele morale, inclusiv la cele din domeniul sexualității - ele făcând parte integrantă din învățătura acestei religii -, nu să fie îndoctrinați împotriva acestora conform agendei unor ONG-uri. 

19 iunie 2015

90% dintre părinți au cerut în scris ora de religie pentru copiii lor.

90% dintre părinți au cerut în scris ora de religie pentru copiii lor.

Autor: Sever Voinescu

Sursa: http://m.evz.ro/cum-se-oglindeste-un-90-in-presa-noastra.html

După vehemența campaniilor duse în toată presa împotriva orei de religie, liniștea care s-a lăsat de-odată pe subiect și, mai mult, pitirea știrii undeva jos, jos de tot în ordinul de zi al războinicilor media, pare ciudată. Dacă, să zicem, abia jumătate dintre părinți ar fi făcut cerere pentru ora de religie, ia imaginați-vă ce delir ar fi fost în presă, ce potop de înțelepți-explicatori, ce avalanșă de cetepism, cu ce urale ar fi fost întîmpinată dezrobirea poporului și ce șuturi ar fi încasat Biserica obscurantistă ! Așa, cînd după atîta osteneală atee răspunsul societății telespectatoare este acesta : 90% pentru ora de religie, ce să mai zici? Mai bine taci și revii la domeniile predilecte de expertiză: Udrea și Ponta și Băsescu, la Microsoft și la DNA, la cine ce mai combină prin PSD și PNL. E clar, o chestiune extrem de importantă și de profundă a societății a fost ratată de cei care se cred păzitorii conștiinței și sufletului ei. Pur și simplu, mai toți jurnaliștii vedetă care s-au pronunțat ferm nu au putut înțelege prea bine ce e, de fapt, cu chestia asta zisă ”ora de religie”. Au dat-o de gard și acum o lasă baltă.

Așa cum e bine că există o societate civilă bine distanțată de politic, e cel puțin la fel de bine că lumea românească produce idei, opinii și credințe în afara influenței presei. Rar mi-a fost dat să văd întreaga presă românescă unită sub același stindard. Iluzia progresistă plus ignoranța deceniilor comuniste au reușit să creeze numitorul comun al unei prese care, altfel, este cît se poate de divizată. Și acest numitor comun este atacul la religie. Răspunsul publicului țintă, cu adevărat luat la țintă de o propagandă atee feroce, a fost, însă, extrem de puternică: 90% dintre cei vizați s-au poziționat împotriva a 90% dintre jurnaliștii care s-au pronunțat, în editoriale ori în alt gen, pe subiect. E un divorț cam brutal, nu vi se pare?

Nu-mi pasă ce vor face militanții atei mai departe. O vor ține pe-a lor, probabil. Vor continua să asedieze Biserica, vor continua să calomnieze credința, vor continua să se creadă buricul luminos și omniscient al pămîntului într-o lume de troglodiți cufundați în obscurantism. Îmi pasă, însă, de ceea ce vor face profesorii de religie, autorii manualelor de religie, bisericile toate cu încrederea extraordinară pe care le-au arătat-o părinții elevilor din România. Și mă grăbesc să spun că văd, imediat, un pericol: Biserica poate să spună acum că totul e bine, că nu există motiv de îngrijorare, că manifestările ei sînt dincolo de reproș. Ar fi o eroare strategică cu efecte negative pe termen lung. Cred că tocmai această imensă victorie a spiritului religios așează pe umerii Bisericii o imensă responsabilitate. Sper să știe să o poarte.

Dar, ca tot ce e românesc, și povestea asta are o latură amuzantă. Au apărut deja ”experții în comunicare” care spun că BOR a dus o campanie de PR excepțională, de mare subtilitate și de colosal impact. Și dă-i și comentează... După opinia mea, situația este perfect similară cu cea din noiembrie 2014. Așa cum victoria lui Iohannis nu are nici o legătură cu campania lui electorală (ba aș zice chiar că victoria lui Iohannis s-a înregistrat în ciuda propriei campanii, care a fost lamentabilă!) și victoria de acum a cauzei ”pro ora de religie” nu are mare legătură cu vreo campanie. Sigur, meritul părinților organizați în Asociație este major. Efortul lor merită mulțumiri calde. Și priceperea cu care o mare agenție de pe piața românească a făcut clipurile este demnă de aplaudat. Cu atît mai mult cu cît știu bine că omul din fruntea ei se nevoiește sincer și discret pentru a fi un bun creștin. Dar, să spui că 90% a fost un rezultat obținut ca urmare a unei campanii anumite, coerente și susținute este, iarăși, o prostioară de talk-show. Opinia mea este că 90% reflectă exact procentul bunei experiențe a oamenilor (părinți și elevi) cu ora de religie. Procent consolidat cînd toți aceștia au putut vedea la televizor că li se arăta exact inversul adevărului pe care ei îl trăiau. Ca de obicei, presa a transmis cu voluptate doar ratări: profesori prost pregătiți care spun prostii la ora de religie, cazuri de catehizare aberante, copii năuciți de inadecvarea unor dascăli eșuați. Și niciodată nu a vorbit despre celelalte situații, cu mult mai numeroase, în care profesorii de religie, dimpreună cu materia lor, sînt apreciați și plăcuți de elevi și de ceilalți profesori din cancelarie. În ceea ce mă privește, vorbind în jur cu diverși oameni care au copii la școală, constat că 90% dintre ei mărturisesc mai degrabă experiențe pozitive decît negative, în vreme ce presa manipulează arătînd 90% experinețe negative. În această chestiune, din cîte se vede, televizorul e un fel de oglindă curbată care reprezintă o imagine răsturnată și micșorată: 90% din televizor este doar 10% în realitate.

Păcatul nedeclarat al dezvoltării personale

Păcatul nedeclarat al dezvoltării personale

Sursa: http://radiocluj.ro/2015/06/12/pacatul-nedeclarat-al-dezvoltarii-personale/

Nevoia oamenilor de a-şi confirma propria existenţă se manifestă astăzi printr-o explozie de senzaţii, prin căutări frenetice de energii vitale, dar mai ales absorbirea unor filosofii şi teorii de viaţă din cele mai exotice.

Fie trecem nepăsători pe lângă ele, fie ne lăsăm ademeniţi de reţete care ne promit negreşit fericirea şi împlinirea, în numele unei foarte difuze noţiuni de dezvoltare personală. Dar ce înseamnă acest ideal al devenirii personale şi cum ni-l putem asuma, fără a ne rătăci pe căi greşite?

Pentru a putea avea un astfel de parcurs de viaţă, de la bun început, trebuie să ne echipăm cu virtutea esenţială pentru orice explorator, discernământul.

A şti să distingi binele de rău şi adevărul de fals este primul pas spre o autentică dezvoltare personală.Nu poţi progresa fără să ai capacitatea alegerilor bune.

De asemenea, trebuie spus că dezvoltarea personală a omului nu reprezintă doar o sumă de achiziţii de noţiuni şi experienţe psihologice, ci în primul rând un progres interior, sufletesc.

Pentru ca omul să atingă acest nivel trebuie să evite păcatul nedeclarat al acestui concept care este concurenţa. Dincolo de faptul că această concurenţă în raport cu celălalt este un reflex al egoismului, asumată fără discernământ ea poate duce la grave stări de alienare.

A te raporta la cel de lângă tine doar pentru a-ţi măsura puterile şi pentru a-l depăşi, în iluzia că acest exerciţiu îţi va confirma propria valoare, este o mare greşeală.

Iar exemplele cotidiene de copii antrenaţi de părinţi să îi depăşească în mod programatic pe colegii lor de clasă sau de angajaţi dornici de afirmare care se raportează la colegii lor ca la obstacole pe care trebuie să le depăşească pentru a cuceri admiraţia şefilor sunt expresia acestei stări de lucruri în care ne trăim existenţa cotidiană.

Uităm foarte uşor că omul are înscris în datele lui spirituale sentimentul comuniunii şi al solidarităţii, în care binele din mine trebuie să întâlnească binele din cel de lângă mine, iar suma lor să sporească în mod calitativ atât existenţa mea personală cât şi pe cea a lumii.

Concurenţa excesivă este semnul că ne-am pierdut sentimentul iubirii faţă de semeni şi că nu mai avem noţiunea responsabilităţii faţă de soarta şi viaţa lor.

Dacă în termeni creştini supremul ideal al dezvoltării personale este mântuirea acest lucru nu înseamnă altceva decât asumarea propriei vieţi ca un exerciţiu al solidarităţii şi comuniunii cu cei de lângă tine, în care succesul lor devine şi al tău, iar neîmplinirea lor o simţi ca pe propria neîmplinire.

Alergând în această viaţă nu trebuie să o facem doar gândindu-ne la cum să îl depăşim pe cel care e lângă noi, ci cu sentimentul că, doar inimă lângă inimă şi suflet lângă suflet vom reuşi să ne câştigăm cu adevărat propria noastră dezvoltare personală, care este iubirea.

Şi aceasta pentru că singurul şi adevăratul progres al omului nu este tehnologia, ci cantitatea de iubire pe care reuşeşte să o asimileze şi să o transmită celor din jur.

Pentru că, ajungând la linia de sfârşit a vieţii nu suntem aşteptaţi doar noi, ci şi cei lângă care am alergat, dar mai ales cei care au căzut şi pe care am reuşit să îi ridicăm.

Pr. Bogdan Ivanov

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ DESFĂŞURATĂ ÎN CUPRINSUL EPARHIILOR PATRIARHIEI ROMÂNE ÎN ANUL 2013

CONSILIUL NAŢIONAL BISERICESC

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ DESFĂŞURATĂ ÎN CUPRINSUL EPARHIILOR PATRIARHIEI ROMÂNE

ÎN ANUL 2013

Sursa: http://patriarhia.ro/images/pdf/SocialFilantropic/sinteza_Social_Filantropic_CNB_2014.pdf

1. În anul 2013, în lucrarea social-filantropică a Bisericii noastre au fost implicate un număr de 9.147 persoane, după cum urmează: 28 consilieri eparhiali, 23 inspectori eparhiali de specialitate şi eparhiali, 449 asistenţi sociali acreditați, 1.257 persoane cu diverse specializari (cadre didactice, cadre medicale, jurişti, psihologi etc), 7.390 voluntari şi membri ai comitetelor filantropice).

2. În cursul anului 2013, atât în Bucureşti, cât şi în diferite localităţi din cuprinsul eparhiilor, s-a desfășurat activitate în cadrul a 784 de instituţii și servicii sociale. Având în vedere diversificarea continuă a serviciilor oferite, precum şi extinderea şi acreditarea centrelor, s-a impus o reorganizare integrată a activităţilor pe criterii de competenţă. La nivelul structurilor bisericești

(centre eparhiale, protopopiate și parohii), diagrama aşezămintelor social-filantropice arată astfel:141 cantine sociale și brutării, 50 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 75 centre de zi pentru copii, 15 centre de zi pentru vârstnici, 47 centre rezidențiale vârstnici, 11 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 38 grădinițe sociale și afterschool, 13 locuințe protejate, 130 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 2 instituții de învățământ pentru adulți, 18 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabără, 68 centre educaționale și alte 128

instituții cu specific diferit.

3. În cuprinsul eparhiilor, la nivelul structurilor eparhiale se află în derulare un număr de 271 proiecte și programe sociale, din care: 19 cu finanţare externă, 18 cu finanţare publică, 178 finanţate din fonduri proprii şi 56 cu finanţare mixtă.

4. Atât în cadrul aşezămintelor, cât şi prin intermediul programelor și proiectelor sociale, au primit asistenţă specializată 61.711 de beneficiari, după cum urmează:

a) 22.945 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări;

b) 4.920 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA; 

c) 15.086 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; d) 13.110 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale; 

e) 5.650 alte categorii.

5. În cadrul activităţii filantropice s-au acordat 152.542 de ajutoare financiare directe şi 418.376 ajutoare materiale.

6. Pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2013, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit aproximativ 80.828.200 LEI.

7. De asemenea, în scopul dezvoltării şi extinderii activităţilor social-filantropice Sectorul SocialFilantropic al Administraţiei Patriarhale şi FEDERAŢIA FILANTROPIA au fost parteneri într-un proiect finanţat din fondurile europene.

8. Asistenţa religioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte de ocrotire socială este asigurată de un număr de 512 preoţi, dintre care: 154 în unităţi militare şi penitenciare şi 358 în spitale, aşezăminte de ocrotire socială, unități de învățământ etc. În toate unităţile menţionate mai sus, există în prezent un număr de 423 biserici şi capele sfințite, altele 88 aflându-se în diferite stadii de construcţie şi amenajare.

Dl. Radu Iulian Neuman

CONSILIER PATRIARHAL

Bogdan Stanciu: Atacurile la credinţă au trezit „uriaşul adormit“: sentimentul religios profund al poporului român

Bogdan Stanciu: Atacurile la credinţă au trezit „uriaşul adormit“: sentimentul religios profund al poporului român

Sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/21139-atacurile-credinta-trezit-sentimentul-credintei

„Scandalul orei de Religie“ a început pentru mine în 2006. Aceleaşi interese care au declanşat acum criza obţinuseră, de la un alt organism de stat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, eliminarea din şcoli a simbolurilor religioase. Au urmat 3 ani de procese în care ONG-ul pe care îl conduc, filiala PRO VITA din Bucureşti, s-a luptat în instanţă, împreună cu Ministerul Educaţiei, dar şi separat, pentru anularea unei decizii, fără putere executorie, dar la fel de nedreaptă precum cea obligatorie, a Curţii Constituţionale, din 2014. Justiţia ne-a dat atunci dreptate, însă au fost ignorate semnalele de alarmă: se pregătea, evident, atacul la ora de Religie.

Astfel că implicarea mea în campania pentru susţinerea orei de Religie, alături de nucleul fondator al Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a venit de la sine.

Privind în urmă, vedem că s-a probat valoarea unei expresii celebre: orice criză este o oportunitate. Trebuie doar să ştii să profiţi... Evitând conotaţia cinică din lumea business, zicala s-a dovedit a avea fundament. Criza orei de Religie a determinat un răspuns masiv al părinţilor şi o trezire a unui „uriaş adormit“: sentimentul religios PROFUND al poporului român. Adormit din cauza problemelor zilnice, a preocupării pentru un loc de muncă stabil, a supravieţuirii într-o lume care pare că nu mai are răbdare.

Cele 2,1 milioane de cereri pentru ora de Religie, strânse în mai puţin de o lună, au însemnat tot atâtea „voturi“ contra unui grup ultraminoritar, foarte agresiv, care nu-şi poate concepe alt rost în viaţă decât încercarea de a distruge simboluri şi valori. Niciodată după 1990 o cauză non-politică nu a strâns 2 milioane de adeziuni. Nici un partid politic din România nu are atâţia membri!

Mulţumită acestei provocări am putut cunoaşte oameni de foarte bună calitate pe care altfel n-aş fi avut privilegiul să îi întâlnesc. Sunt sigur că acelaşi lucru îl pot spune toţi cei implicaţi în bătălia pentru ora de Religie.

Avem, deci, multe motive să le fim recunoscători celor care ne-au împins în această situaţie. Fără pornirile lor distructive, ora de Religie n-ar fi avut legitimitatea zdrobitoare pe care o are astăzi. NIMENI nu mai poate invoca acum faptul că ea se face „în virtutea inerţiei“! La fel, s-au creat premisele pentru îmbunătăţirea majoră a calităţii orei şi a pregătirii profesorilor, obiective declarate ale APOR.

Au fost, într-adevăr, săptămâni grele. Toţi ne-am rupt din timpul liber şi am lucrat uneori până la epuizare: deplasări, constituire de filiale, seminarii de comunicare ad-hoc, o pagină Facebook foarte populară, un website de prezentare profesionist, un volum uriaş de corespondenţă şi, mai presus de toate, monitorizarea permanentă. Totul pe fondul unei situaţii confuze, cu un vid legislativ şi o presă aiurită şi ostilă.

APOR a plecat „de la firul ierbii“, cu un grup de câţiva oameni şi a devenit, în doar două luni, cea mai importantă organizaţie de părinţi din România, cu 40 de filiale - şi cu planuri mari de viitor. Dacă mai pot avea loc miracole într-o societate dezbinată, abandonată de conducători şi cu o acută lipsă de valori şi repere, atunci rezultatul campaniei de înscriere la ora de Religie este unul dintre ele.

Va fi acesta începutul altor lucruri bune? Da, cu două condiţii: să cerem mereu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să ştim să transformăm crizele în oportunităţi...

(Bogdan Stanciu) Sursa: ZiarulLumina.ro |

Bogdan Stanciu are 40 de ani şi este inginer. Conduce filiala Bucureşti a Asociaţiei PRO VITA pe care a fondat-o în anul 2005. Este implicat în diverse campanii sociale în sprijinul copiilor cu handicap. Este tatăl unei fete cu deficienţe de auz.

Biserica Ortodoxă Română sub asediu. O campanie bazată pe minciuni şi dezinformări

Biserica Ortodoxă Română sub asediu. O campanie bazată pe minciuni şi dezinformări

Sursa: http://www.deinteres.org/news/biserica_ortodoxa_romana_sub_asediu_o_campanie_bazata_pe_minciuni_si_dezinformari/2014-12-13-429

Hotnews anunţă cu mândrie bezbojnică: „Încrederea în Biserica Ortodoxă Română este la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani”. Şi continuă să expună părerile lui Mirel Palada akaturambarr.blogspot.com despre evoluţia acestui fenomen. Nu pot să nu observ o mândrie ascunsă şi o mică bucurie răutăcioasă în modul în care Mirel Palada îşi articulează raţionamentul, se vede că ştirea îi provoacă plăcere. Până la urmă este vorba de încununarea unor eforturi, a unei campanii mincinoase în plină desfăşurare.

Puţină deontologie ştiinţifică

Când apare o bucurie de genul celei afişate de Mirel Palada nu pot să nu pun sub semnul întrebării probitatea profesională şi ştiinţifică. Sociologul nostru se grăbeşte să pareze un eventual reproş şi ne spune că întrebarea din sondajul lui nu se referă explicit la Biserica Ortodoxă Română, întrebarea e formulată referitor la biserică în general, însă intepretarea lui este ceva de genul: 89% sunt ortodocşi, deci răspunsurile cu scăderea încrederii se referă la Biserica Ortodoxă Română! Fruuumos! Mă întreb ce părere au alţi sociologi de metodologia asta inovatoare. De unde ştie Mirel Palada la ce s-au gândit numeroşii respondenţi când au răspuns la întrebare?!?!? Cu o astfel de putere de pătrundere în minţile oamenilor eu cred că nici nu ar mai avea nevoie să cheltuiască bani pe sondaje, ne spune el direct cum stă treaba. (Şmecheria asta „noi am cercetat în general, dar dacă 89% sunt ortodocşi atunci sigur este vorba de Biserica Ortodoxă Română” o găsim şi la Remus Cernea, dar ajungem şi acolo). Pe scurt: nu se face aşa ceva, să pui în sondaj o întrebare şi să scoţi ştirea bombă dintr-o interpretare din burtă, e pură bătaie de joc.

Alta: nu pot să nu fac legătura între ce spune Mirel Palada referitor la erodarea încrederii în Biserică pe măsura schimbării generaţionale şi un studiu al Fundaţiei Soros din 2011 care ajungea la aceleaşi concluzii, respectiv vedea erodarea încrederii în Biserică drept un fenomen cu desfăşurare în timp. Şi ne mai spune ceva Mirel Palada: scăderea încrederii în Biserică s-a produs în urma campaniei de presă care s-a referit la banii Bisericii Ortodoxe Române. O campanie ridicată pe minciuni şi dezinformări.

Minciuni în serie şi gornişti de presă

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte” băieţi, multe cifre!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc. Momentul şi metoda au fost alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim.

Apoi vin gorniştii de presă, printre care s-au strecurat destui bezbojnici gata să ia parte la această mizerie. Nu pot să uit mesajul Ramonei Ursu pe când era redactor şef adjunct la Adevărul de seară, mesaj făcut public de Victor Ciutacu:

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

Laser, frate! Hai să-i băgăm în hazna pe burtoşii şi bărboşii de popi! Dar să facem un scurt inventar al dezinformărilor propagate împotriva Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani.

În 20 de ani s-au construit mai multe biserici decât şcoli şi spitale.

Aici îmi permit un mic comentariu. Într-adevăr, s-au construit foarte multe biserici după anul 1990. Dar să ne uităm puţin la istorie: în 1948, la instalarea regimului comunist în România trăiau 15 milioane de români, în 1990 erau 23 milioane de români. În perioada regimului comunist nu au fost construite biserici, dimpotrivă, au fost demolate foarte multe. Eu am crescut întro localitate fără biserică şi mai cunoscu multe alte localităţi în care nu au existat biserici înainte de 1990. Cei aproape 8 milioane de români apăruţi în perioada comunistă aveau şi ei nevoie de biserici, de aici a apărut şi frenezia edilitară. Ca să nu mai vorbesc de giganticele cartiere muncitoreşti din toate oraşele care au fost ridicate fără biserici şi care au fost creştinate în ultimii 20 de ani.

Aceasta ar fi explicaţia, dar să vedem dezinformările bezbojnice. Oricare dintre Martorii lui Remus Cernea poate să bolborosească indignat, printre dinţi şi cu ochii daţi peste cap: în România sunt 18.300 de biserici, 4.700 şcoli generale şi 425 spitale! (cu corolarul subînţeles „dacă ortodocşii sunt majoritari, atunci bisericile sunt ortodoxe”)

Stai aşa, că nu-i aşa! Conform unei numărători din 2009 (aici) ortodocşii au 14.574 locaşuri de cult, restul până la 18.300 aparţin altor culte. Dă mai bine „18.300 de biserici”, nu ne încurcăm cu detalii de genul sunt doar 10.580 biserici parohiale ortodoxe (restul până la 14.574 sunt capele, mănăstiri, biserici filiale etc.)

Dar să ne uităm puţin şi la numărul de localităţi din România: 13.285 de sate, 320 oraşe, 103 municipii plus Bucureşti (2,19 milioane locuitori, peste 10% din populaţia României). Şi acum să numărăm din nou: 13.709 localităţi şi 10.580 biserici parohiale ortodoxe. Deci nu există o biserică în fiecare localitate, mai avem de construit.

În 2011 Remus Cernea striga tare şi cu forţă că în 20 de ani în România s-au construit 4.000 de biserici, una la două zile. Am demontat aici această dezinformare: afirmaţiile lui Cernea se bazau pe un studiu făcut după ureche, în anul 2005, remestecat în 2010 şi pus pe tapet drept marfă de calitate de toţi rătăciţii de pe internetul românesc. Nu vă mai spun că cercetarea lui Cernea vorbeşte de toată suprafaţa României, dar de fapt a fost făcută în 5 municipii, şi în acelea incomplet. Deci avem un studiu mincinos, vechi – dar scos permanent de la naftalină.

Adevăratele probleme ale şcolilor şi spitalelor, fără legătură cu Biserica.

Şcolile şi spitalele sunt instituţii foarte legate de soarta oamenilor, care sunt extrem de sensibili la aceste chestiuni. Mie unuia mi se pare o mârşăvie să legi aceste probleme de Biserică, însă în acest război total împotriva creştinilor ortodocşi mijloacele nu mai contează.

Bugetele pentru Ministerul Sănătăţii au fost în jurul a un miliard de euro în ultimii ani (pentru 2013 au primit 2 miliarde euro aici), bugetele Casei Naţionale de Asigurări de sănătate au crescut continuu din 1999 încoace, ajungând la 4 miliarde de euro anual în ultima perioadă (aici). Părerea mea este că borcanul de miere este prea mare şi paznicii sunt mânjiţi din cap până-n picioare – dar Biserica Ortodoxă Română chiar nu are nici o vină pentru jaful din domeniul sănătăţii!

La fel şi cu educaţia: Ministerul Educaţiei a primit în ultimii ani între 3 şi 4 miliarde de euro anual, cum i-au administrat nu ţine de Biserica Ortodoxă Română. Iar despre închiderea şcolilor nu pot să spun decât atât: înainte de 1989 se năşteau în România în medie 360.000 de copii pe an, după 1989 media a scăzut la 200.000 de copii pe an. Este un fenomen absolut normal închiderea şcolilor, fenomen de care sunt responsabili toţi miniştrii Educaţiei (aici), mai ales după ce masiva „generaţie a decreţeilor” a început să părăsească şcolile şi au fost înlocuiţi de copii scăpaţi de valul avorturilor de după 1990.

Catedrala Mântuirii Neamului va costa 600 milioane euro de la buget

Sursa minciunii este tot Remus Cernea. A zăpăcit cifrele astea de mi-a venit şi mie ameţeală. La un moment dat zicea de un miliard de euro, apoi 400 de milioane de euro, până la urmă s-a fixat la 600 milioane euro. Calculele şi cifrele nu au nici o legătură cu realitatea (am demonstrat asta aici şi aici). În plus s-a pus în mişcare şi o morişcă internaţională a dezinformării, cifrele au fost fluturate prin presa internaţională în 2011 de nu a mai înţeles nimeni de unde a pornit informaţia. De la buget au plecat pentru Catedrala Mântuirii Neamului câteva milioane de euro, nici vorbă de sutele de milioane şi miliardele vehiculate prin presă (detalii aici, chiar dacă articolul este tendenţios).

Biserica Ortodoxă Română pune monopol pe cimitire

Asta este cea mai frumoasă. Chestiunea stă aşa: mai mulţi investitori au început să îşi facă cimitire private, Biserica Ortodoxă Română i-a oprit pe preoţii săi să slujească la înmormântările din aceste cimitire. Şi aşa au apărut zbieretele: Biserica Ortodoxă Română vrea monopol pe cimitire! Biserica n-are nici o treabă cu cimitirele private, dacă legea le permite investitorii n-au decât să le facă şi să se bucure de ele. Problema este alta: dacă preoţii ortodocşi nu vor sluji la înmormântările din cimitirele private, atunci acestea cam rămân fără clienţi. Aici e buba şi zbieretele vin de la investitori. Băieţii se şi vedeau cu conturile umflate, doar că s-au văzut daţi peste cap şi au început să strige. Până la urmă este dreptul Bisericii să le spună preoţilor unde şi cum să slujească, însă gorniştii de presă din campania bezbojnicilor au prins urma şi au umflat gogoaşa. Nu mai contează că Biserica nu are nici o treabă cu monopolul pe cimitire, important este să fie scandal.

Apoi a mai picat şi pleaşca incinerării lui Sergiu Nicolaescu. La fel, Biserica are dreptul să le spună preoţilor unde şi cum să slujească – doar că şi acest caz a fost instrumentat împotriva Bisericii Ortodoxe Române, la mijloc fiind şi o confuzie pe care am explicat-o aici.

Cea mai recentă (nu ultima!) dezinformare: 540 milioane euro pentru BOR, de la buget carevasăzică

Cea mai recentă lovitură a încasat-o Biserica Ortodoxă Română de la Moise Guran, care a plasat pe circuit naţional o altă minciună cu sursa Remus Cernea. Bezbojnicii au emis un comunicat prin care spuneau că Biserica va primi 540 milioane euro de la buget în 2013, o cifră fără nici o legătură cu realitatea. Am demontat aici acest caz, care trebuie băgat în manualul dezinformatorului de presă.

Bani de la buget pentru Biserică?

Până la urmă este vorba de o dezbatere care ar trebui purtată, doar că nu pe baza unor minciuni. Criticii mei de la comentarii, după ce le demonstrez că dezbaterea se poartă cu cifre mincinoase, îmi spun cu furie „nu contează dacă e vorba de 500 de milioane sau 10 milioane, eu nu vreau să se dea nici un ban de la buget pentru Biserică”. Acesta este unul din efectele campaniei de dezinformare, care întunecă orice urmă de raţiune. Bani de la buget se dau pentru toate bisericile din Europa (vezi aiciunul din puţinele articole oneste asupra acestui subiect ).

Campania de presă aflată în plină desfăşurare nu este în realitate îndreptată spre declanşarea unei dezbateri – modul în care este purtată discuţia seamănă mai mult cu o execuţie a Bisericii Ortodoxe Române. Nu poţi avea pretenţia să construieşti o dezbatere raţională peste un morman de minciuni.

Discriminare?

Şi aici mai apare o problemă: corolarul utilizat de Mirel Palada şi Remus Cernea „ortodocşii sunt majoritari, deci noi ne luăm de ortodocşi”. Remus Cernea scria în 2005: „În clipa de faţă, doar Biserica Ortodoxă Română pune în pericol libertatea de conştiinţă şi graniţa firească dintre religios şi secular. Din motivele enumerate anterior, Raportul de faţă se va referi cu precumpănire la BOR.” I-auzi Franţ! Ceva nu este în regulă în amestecul acesta nediferenţiat: când ne convine amestecăm toate cultele la grămadă (vezi mai sus cazul cu numărul bisericilor), dar de fapt noi avem ce-avem cu ortodocşii. Asta nu e bine deloc! Ori eşti bezbojnic adevărat şi te iei de toate cultele (au! aici cam frige…) ori încetezi să mai vorbeşti de principii generale şi generoase, gen libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare. Plus că mie îmi miroase a discriminare gravă să duci o campanie de presă atât de dură şi pe termen lung împotriva unei singure confesiuni. Poate ar fi cazul de o petiţie către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (sau mai bine nu, dacă îmi amintesc cine sunt şi ce au făcut oamenii de acolo în ultima perioadă, există riscul să se folosească şi ei de corolarul Cernea & Palada “ortodocşii sunt mulţi, deci sunt vinovaţi”).

Şi totuşi, cine plăteşte?

Am împlinit 11 ani de presă în România. Nu am nici un fel de dovezi, însă din experienţă vă spun că o campanie de anvergura celei desfăşurate împotriva Bisericii Ortodoxe Române nu reprezintă un fenomen spontan. Modul de compunere a mesajelor, direcţionarea lor, alegerea releelor de transmitere, coordonările temporale, sursele mesajelor – toate acestea mă fac să cred că este vorba de o campanie coordonată, cel puţin parţial. Insistenţa apariţiilor în presă, cercetările sociologice pseudo-ştiinţifice paralele sunt chestiuni care mă fac să mă gândesc că există o sursă de finanţare, cineva plăteşte pentru tot circul ăsta. Sigur, există şi mulţi „idioţi utili” cum le spunea Lenin, însă nodul de origine al campaniei pare să fie unul coordonat.

De ce?

Haideţi să ne uităm pe două hărţi făcute în baza Eurobarometrului din anul 2005. Prima hartă indică procentul celor care cred în Dumnezeu din fiecare ţară. În Uniunea Europeană, România este pe primul loc ca număr de credincioşi. Doar că băieţii care fac aceste hărţi nu sunt tâmpiţi, transmit şi un mesaj dincolo de mesaj. De ce au ales culoarea neagră (sau apropiată de negru) pentru ţările cu mulţi credincioşi?

Şi acum harta cu procentul ateilor, în baza aceluiaşi Eurobarometru. Din nou, meta-mesajul: galbenul este o culoare iritantă, nu veţi vedea nicăieri în lume vreun poliţist îmbrăcat în galben, pentru uniformele poliţiştilor sunt alese culori neutre, albastru sau verde. Ateismul stă bine în Franţa, semnalul de alarmă este pentru România, Grecia, Polonia şi Irlanda.

Mie îmi este clar de ce. Biserica Ortodoxă Română trebuie să găsească metode pentru a face faţă acestei ofensive. Am întâlnit credincioşi care au început să-mi reproducă raţionamentele propagate cu atâta insistenţă în campania bezbojnicilor, lumea virtuală a început să aibă efecte în lumea reală.

Multumim pentru sursa: george-damian.ro